7 martie 2013
Odilo Scherer, cardinalul brazilian care ar putea deveni Papă
Pe lista posibililor succesori ai lui Benedict al XVI-lea este și cardinalul brazilian Odilo Scherer, arhiepiscop de Sao Paulo. Acesta este un conservator moderat și se spune că ar avea calitățile unui bun gestionar.
Potrivit AFP, surse apropiate Vaticanului spun că o parte dintre liderii Bisericii Catolice l-ar agrea pe Odilo Scherer și îl văd ca fiind primul papă originar din America Latină.
Odilo Scherer s-a născut pe 21 septembrie 1949, într-o familie de origine germană din oraşul Cerro Largo, din statul brazilian Rio Grande do Sul.
A fost hirotonit preot în 1976. În anul 1991, Odilo Scherer a obținut doctoratul în teologie la Roma, iar între 1994 și 2001 a făcut parte din Congregația pentru Episcopi a Curiei Romane. Între 2003 și 2007 a fost secretarul general al Conferinței naționale a episcopilor Braziliei.
„Odilo Scherer ar fi alegerea potrivită”
În vârstă de 63 de ani, Odilo Scherer conduce din 2007 cea mai mare arhidieceză a Braziliei, unde sunt peste 6 milioane de credincioși catolici. „Cred că Odilo Scherer ar fi alegerea potrivită. Are o reputație bună și este admirat la Vatican”, a spus unul dintre experții recunoscuți de Vatican, John Allen Jr., autor a numeroase cărți despre Biserica Catolică.
Părintele Antonio Transferetti, profesor de teologie la Universitatea Catolică din Campinas, fost coleg cu Odilo Scherer, spune despre acesta că are „toate calitățile pentru a deveni un mare Papă”. De asemenea, îl caracterizează ca fiind un om deschis, care cunoaște foarte bine arta comunicării și e un bun administrator.
Preotul Transferetti mai spune că pe cardinalul brazilian Odilo Scherer îl recomandă foarte mult și experiența din Sao Paulo, acolo unde trebuie să administreze parohii din zone în care există foarte multă violență și sărăcie.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu